A inceput un nou an de practica cu materiile, profii,batai de cap din cauza prea multelor absente, notelor proaste etc. Asa ca am zis sa'mi formulez in cap niste asteptari, niste idealuri spre care sa urc in acest an, intr'o incercare mai mult sau mai putin disperata de a le atinge. La asta m'am gandit eu zilele trecute, insa doar azi [zicand pe romaneste] mi'a picat fisa!
Pana acum ma gandeam la lucruri materiale, cum ar fi disparitia catalogului inainte de vreo sedinta, ori inundarea liceului inainte de teze. Facand abstractie de umorul meu negru, am facut o razie printre sentimente, mi'am ocupat mintea cu lucruri de o adevarata valoare... Asa am ajuns la concluzia ca nu imi doresc multe. Voi primi tot ce mi se va da cu bratele deschise. Voi imbratisa micile realizari, precum o prietenie noua. Voi lasa in spate infirmele dezamagiri, nu le voi cantari, nu voi tine seama de ele.
Imi este frica de singuratate. Asa ca imi doresc un prieten, doar unul. Imi doresc acel brat care pe care sa il zaresc mereu cu coada ochiului, ca sa stiu ca e mereu cu mine. Acea voce care sa rada de mine, dar care sa'mi ia apararea. Care sa ma enerveze zi de zi, dar pe care voi sti sigur ca o voi auzi si peste zece, ori peste o suta de zile, indiferent de ce se intampla in jurul nostru. Acea minte care gandeste atat de diferit, dar care isi impleteste frumos gandurile, cu ale mele.
Imi doresc vointa de a cladi pana la final un vis. Imi doresc increderea ca va iesi bine si speranta ca le va place celorlalti. Imi doresc iubire pura, pentru tot. Pentru o necunoscuta din metrou care'mi zambeste, pentru un caine care se tine dupa mine in drumul spre casa. Pentru prieteni, pentru "acea fata" pe care o voi descoperi, pentru plimbarile nocturne, pentru muzica, pentru parinti, pentru tigara si bere rece, ori pentru timpul care trece.
Nu'mi doresc sa fie un an usor, nu vreau sa cedez. Imi doresc insa putere, tarie de caracter sa pot ineca esecurile, sa dau foc lacrimilor, sa spanzur dezamagirile.
Postări
