Afara ploua...

Afara ploua. Imi simt sufletul de gheata si afara ploua.
Afara ploua. Respiratia mi-e amintirea clipei ce-a trecut si ploua.
Afara ploua. Umbre se nasc din ganduri pierdute cand afara ploua.
Afara ploua. Sentimentele imi ard pielea desi afara ploua.
Afara ploua. Ma ascund, dar picaturile imi incatuseaza trupul caci afara ploua.
Afara ploua. Incep sa-mi spal gandurile afara, caci afara ploua.
Afara ploua. Lacrimi imi cad din ochi dar nu le observ, pentru ca afara ploua.
Afara ploua. Ma plimb printre picaturi si incep sa valsez cu ele, caci afara ploua.
Afara ploua. Trupul imi este gadilat de bucati slefuite de apa cand afara ploua.
Afara ploua. Parul mi se lipeste de fata incercand sa se incalzeasca cand afara ploua
Afara nu mai ploua. Pe nimeni nu vad ca misca, dar singuratatea ma pisca.

Crevetei?!?

Am invatat multe azi. Intr-o sesiune de training care a inceput la ora 9:30 si s-a terminat la ora 22:00, s-au intamplat multe. Nu o sa va plictisesc acum cu chestiile pe care le-am facut acolo. Insa stateam si ma gandeam in drum spre casa, intr-un taxi condus de un sofer trecut de mult de prima si a doua tinerete, la prietenii noi pe care am avut norocul sa mi-i fac prin intermediul acestor traininguri.
Si mi-am dat seama de un lucru. Notiunea de prieten bun, de prieten apropiat este o notiune destul de abstracta, care lasa locul la intepretari. Mi-am dat seama ca un prieten bun nu iti este cineva pe care il cunosti din copilarie, nu iti este cineva langa care ai crescut sau langa care ai descoperit nu stiu ce lucruri. Un prieten bun iti este acea persoana pe care in momentul in care te duci sa te intalnesti cu ea, te foiesti in metrou de nerabdare sa o vezi cat mai repede. Un prieten bun il recunosti dupa zambetul larg ce ti se formeaza pe buze atunci cand il revezi. Un prieten bun il poti masura in rapiditatea cu care trece timpul atunci cand esti in preajma lui. Un prieten bun iti poate fi o persoana pe care ai cunoscut-o cu o saptamana in urma, dar alaturi de care iti doresti sa iti traiesti intreaga viata.
Prietenii mei cei mai buni sunt cei langa care am dormit in johannesburg, desi nu ne cunosteam. Sunt cei langa care mi-am amanetat somnul din noapte, primind in schimb multe experiente grozave. "Colectionez" pentru ei niste sentimente care oricat as incerca, nu pot fi puse in valoare de niste simple cuvinte.
M-ati facut sa urasc timpul, caci trece atat de rapid cand sunt cu voi...

I am looking for...

"Caut o noua casa sufletului meu.
Casa din mine o stric, si o repar mereu.
Ii caut o casa unde sa pluteasca de fericire
Sa fie vrajit, sau imbatat de iubire."

Acestea sunt niste randuri scrie de mine in urma cu aproximativ un an. Mi-am amintit in seara asta doua dintre versuri si am zis sa caut si continuarea.
Nu stiu ce m-a facut sa imi aduc aminte de aceste versuri dupa atata timp trecut. Nu stiu ce m-a facut sa imi aduc aminte de ele acum, cand as putea spune ca viata mea este putin mai echilibrata decat a fost vreodata. De altfel nu stiu nici de ce am ales sa impartasesc cu voi aceste ganduri ascunse carora le dadeam forma in noptile tarzii ale anului trecut. Banuiesc totusi ca pentru asta mi-am facut blog, nu?
Si acum as dori sa revin la problema initiala. Aceste versuri m-au pus putin pe ganduri, au adus niste indoieli noi in gandirea mea. (De parca nu aveam destule)
Desi am zis ca viata mea este putin mai echilibrata decat a fost vreoodata, problema din acele versuri exista si astazi. Desigur ca sunt mai fericit. Desigur ca ma simt mai implinit. Desigur ca am avut parte de niste trairi, de niste emotii la care doar visam. Dar toate aceste lucruri dureaza prea putin. Fac eu cum fac si aceste lucruri dispar la un moment dat din viata mea.(Cum spuneam:"Casa din mine o stric, si o repar mereu.") Apar mai tarziu inapoi, ce-i drept, dar mi-as dori o oarecare continuitate.
Se poate? Daca stiti pe cineva care tine contabilitatea lucrurilor bune ce se intampla in lumea asta ii spuneti, va rog, sa imi lase si mie o portie mai mare?

Am plecat

Iau cu mine propria umbra, o sticla de cola si o tigara si plec la drum. Incotro? Nu stiu. Dar chiar conteaza? Adica.. orice colt necunoscut de mine al lumii e numai bun de destinatie.
Mijloacele de transport de-a lungul calatoriei imi sunt visele. Ca sa ma sui in acestea, am platit mult, am platit cu o nemarginita curiozitate. Traseul imi este reprezentat de motivatie. Popasurile sunt micile distractii pe care cu totii le avem intr-o viata mult prea ocupata. Obiectivele turistice? Vai, dar cate sunt! Sunt reincarnate in informatii, in fiecare cuvant pe care il citim sau il auzim pe oriunde. Nu mi-ar ajunge o viata sa percep toate aceste obiective.
Dupa ce am savarsit aceasta calatorie, nu imi ramane decat sa ma intorc acasa. Intorsul acasa dintr-o calatorie este asemeni batranetii. In ambele cazuri tot ce faci este sa iti amintesti ce ai facut in acea excursie respectiv in acea viata.
Iar cand ajung acasa...sunt impacat cu mine insumi, impacat cu universul. Exact ca in clipa in care voi inchide pentru ultima oara ochii.

Atunci cand cuvintele sunt depasite...

Uneori o fotografie exprima mult, mult mai mult decat o pot face cuvintele...

A fost demult... acum este un capitol inchis.

Ploaia de vara

Imi e dor de tine.Atingerea ta imi face pielea de gaina, imi face gandul sa suspine. Cu soarele intr-un colt de cer, tu spinteci aerul cu lacrimi curate. Niste picaturi mari, grele, mai mult ma gadila decat ma uda. Se preling usor pe mine de pe frunte pe obraz, dupa care imi mangaie in treacat buzele si aluneca spre gat.

Imi speli sufletul, ii redai puritatea de odinioara. Tu ai fost prima care m-a invatat cum sa ating tandru, cum sa mangai in tacere.Ai disparut acum, dar ai facut-o doar ca sa imi arati ca am la ce sa visez. Si te visez noaptea, si te caut ziua printre fulgii de zapada...si nu te gasesc.

Si te urasc ca ai plecat, ca te-ai ascuns. Si stii ca am nevoie de tine. Stii ca esti singura in masura sa-mi redea zambetul, sa-mi recunoasca adevarata identitate, stii ca esti singura capabila sa redefineasca perfectul.

Intr-o zi de vara cu soare, stiu ca vei veni din nou. Iti astept picaturile mari, compacte, sa-mi curete sufletul.

Timpul zboara

Timpul trece repede atunci cand esti fericit.Timpul alearga. Timpul fuge. Parca imi face in ciuda, caci se scurge rapid in momentele cheie si lasa in urma amintiri alb-negre.

Desigur ca amintirile sunt frumoase. Dar nu pot trai doar cu ele, pot sa traiesc doar in compania prezentului .Dar cum as putea fi fericit cand prezentul zboara atunci cand il traiesc din plin,cand este frumos, dar isi pierde aripile in momentele grele, facandu-ma sa cred ca secundele sunt ore?

Astazi am avut parte de ambele experiente. Timpul a dat rapid din aripi in ora cat am stat alaturi de iubita mea. O ora in care minutele si-au batut joc de mine, fugind si lasandu-ma singur la Romana. Apoi orele au inceput sa treaca din ce in ce mai greu, asemeni unui drog cu efect intarziat.

Imi spuneai astazi ca e relativ de bine ca timpul trece repede, asta insemnand ca ne-am simtit bine. Si imi mai spuneai ca timpul trece greu doar atunci cand esti plictisit, cand nu ai ce face. Atunci promite-mi ca la urmatorul date ne vom plictisi impreuna si timpul va trece greu, caci vreau sa stau o ora alaturi de tine si sa simt ca au trecut zece...

Cuvintele pot sa doara

Aud mereu promisiuni si juraminte facute en-gros, fara strop de incarcatura emotionala sau constientizare a valorii cuvintelor care sunt spuse. Desigur ca mai tarziu, promisiunile nu sunt respectate, juramintele sunt uitate, iar in locul lor raman urme, rani nevindecate.

Cuvintele pot sa doara. Poate nu constient, poate nu acum, insa de-a lungul vremii toate lucrurile spuse ca apoi sa fie uitate, se strang intr-un colt de suflet si atarna ca o povara.

Adevarul ramane undeva in urma, ascuns in intuneric si apelam la el din ce in ce mai rar. Care ar fi solutia? Pai haideti sa trecem "adevarul" la apelare rapida, sa il inscriem intr-un numar cu tarif zero, sau haideti sa ii facem un grup pe mess unde sa fie singur dar usor de vazut, sa ii putem da "buzz" ori de cate ori ne afundam mai mult in minciuna...

Am gasit un cadou frumos pentru Valentine's day, pentru mine, pentru tine, pentru toti!...adevarul.

Un about me necesar

Iubita mea m-a rugat sa ma descriu in cateva cuvinte. La acest lucru nu ma pricep foarte bine, asa ca am intrebat-o daca pot sa copiez o descriere personala pe care am folosit-o la un formular pentru un proiect la care am participat amandoi. Citindu-mi acea autocaracterizare, mi-a dat minunata ideea de a o posta si aici. Pe aceasta cale vreau sa ii multumesc, ea fiind si persoana care m-a inspirat sa imi fac propriul blog.

"Niciodata nu m-am priceput foarte bine la autocaracterizari. Probabil ca ofera persoanei cu care vorbesc multe informatii “pe tava”, informatii pe care le-ar putea obtine tragand concluzii din comportamentul meu, din modul meu de a fi. Imi place sa cred ca viitorul nu imi este aranjat dinainte, ma gandesc la viitor mai mult ca la o suma a tuturor alegerilor pe care le fac. Cred in schimbare, probabil cel mai natural lucru dupa a te naste si a muri. Schimbarile ma fac sa nu intru intr’un ritm monoton, schimbarile si alegerile propii fiind lucrurile care ne deosebesc pe noi, oamenii, de niste simple calculatoare.Imi plac lucrurile simple, nu am nevoie de multe ca sa ma consider fericit.
Cred in a doua sansa pentru fiecare, la fel cum cred ca fiecare om isi are un anumit loc rezervat pe Pamant."

Inceputul e greu

Acest blog a luat nastere pe moment, fara instiintare, exact ca reactiile alergice. Nu stiu ce o sa scriu in el, nici pentru cat timp o voi face...

Acum ma gandeam sa scriu ceea ce stiu, insa imi dau seama ca nu stiu prea multe.Stiu insa ca ceea ce conteaza este captiv in prezent, trecutul fiind ca un album foto invechit, iar viitorul ca promisiunea unei persoane dragi in momentul in care te paraseste, ca se va intoarce candva. Nu poti fi sigur de viitor.

M-am gandit la eventualele beneficii pe care le-as putea avea de pe urma acestui blog, iar in minte mi-a rasarit doar unul. Am incercat sa privesc acest blog ca pe o modalitate de a-mi descarca nervii, de a ma detasa de probleme. Am incercat sa-l privesc asemeni unui sac de box in care arunci furios lovituri, ori asemeni unui lac intins in care arunci de nebun pietricele.

Cu totii simtim cateodata nevoia sa aruncam cate ceva... eu am ales sa arunc cuvinte.