Tu

Iti vad chipul in orice opera de arta valoroasa, la fel cum iti recunosc vocea in fiecare nota muzicala din melodiile preferate. Parfumul ti'l simt in puritatea diminetii ori in romantismul serii. Ochii iti sunt pietre pretioase, nedescoperite inca de sufletele pacatoase ale celorlalti.

Esti a mea si nu te imprumut. Inima ta imi e izvor de iubire, ma purifici si nu vreau altceva.Poza ta imi e talisman, iar sarutul tandru, imi e secret de viata vesnica.

Ce mi-ai facut?!?

Partea cea mai rea a unei povesti romantice e ca la sfarsit te lasa complet lipsit de romantism.

Cei ce sunt credinciosi cunosc numai latura comuna a dragostei; numai cei necredinciosi cunosc tragediile dragostei.

Nu exista un lucru care s-ar putea numi influenta benefica. Toate influentele sunt imorale.

Scopul vietii este autodezvoltarea.

Singura cale de a scapa de o tentatie este de a-i ceda.
-citate de Oscar Wilde-

Dorinte

A inceput un nou an de practica cu materiile, profii,batai de cap din cauza prea multelor absente, notelor proaste etc. Asa ca am zis sa'mi formulez in cap niste asteptari, niste idealuri spre care sa urc in acest an, intr'o incercare mai mult sau mai putin disperata de a le atinge. La asta m'am gandit eu zilele trecute, insa doar azi [zicand pe romaneste] mi'a picat fisa!
Pana acum ma gandeam la lucruri materiale, cum ar fi disparitia catalogului inainte de vreo sedinta, ori inundarea liceului inainte de teze. Facand abstractie de umorul meu negru, am facut o razie printre sentimente, mi'am ocupat mintea cu lucruri de o adevarata valoare... Asa am ajuns la concluzia ca nu imi doresc multe. Voi primi tot ce mi se va da cu bratele deschise. Voi imbratisa micile realizari, precum o prietenie noua. Voi lasa in spate infirmele dezamagiri, nu le voi cantari, nu voi tine seama de ele.
Imi este frica de singuratate. Asa ca imi doresc un prieten, doar unul. Imi doresc acel brat care pe care sa il zaresc mereu cu coada ochiului, ca sa stiu ca e mereu cu mine. Acea voce care sa rada de mine, dar care sa'mi ia apararea. Care sa ma enerveze zi de zi, dar pe care voi sti sigur ca o voi auzi si peste zece, ori peste o suta de zile, indiferent de ce se intampla in jurul nostru. Acea minte care gandeste atat de diferit, dar care isi impleteste frumos gandurile, cu ale mele.
Imi doresc vointa de a cladi pana la final un vis. Imi doresc increderea ca va iesi bine si speranta ca le va place celorlalti. Imi doresc iubire pura, pentru tot. Pentru o necunoscuta din metrou care'mi zambeste, pentru un caine care se tine dupa mine in drumul spre casa. Pentru prieteni, pentru "acea fata" pe care o voi descoperi, pentru plimbarile nocturne, pentru muzica, pentru parinti, pentru tigara si bere rece, ori pentru timpul care trece.
Nu'mi doresc sa fie un an usor, nu vreau sa cedez. Imi doresc insa putere, tarie de caracter sa pot ineca esecurile, sa dau foc lacrimilor, sa spanzur dezamagirile.

Despre constiinta

Constiinta e blestemul vietii. Ar fi usor sa aleg mereu calea usoara, sa fac numai ce vreau, dar cu fiecare lucru pe care il aman, cu fiecare problema NErezolvata, constiinta imi mai rupe o bucata de suflet, si ma lasa gol. Si atunci cand am impresia ca nu mai am ce sa pierd, ca nu mai am pentru ce sa fiu atacat, durerea apare si mai groaznica. Asa ca imi cer scuze. Pentru tot ceea ce am facut gresit, pentru toate lucrurile pe care nu le-am facut, pentru oamenii pe care i-am lasat plangand in spate, pentru toti si toate... Imi pare rau!

Prietenul adevarat

Prietenul adevarat nu iti seamana, nu e la fel ca tine, din contra. Si tocmai din acest motiv va completati atat de bine, tocmai de aceea actionati ca un intreg.

E asemenea jurnalului tinut sub cheie cu singura diferenta ca el iti zice"ba, esti prost!" atunci cand gresesti. Cu el nu trebuie sa fii beat ca sa ii spui adevarul deplin. Nu te feresti de prejudecatile lui, pentru ca nu exista.

Multi te pretuiesc pentru cate o fapta a ta; te pretuieste cu adevarat numai acela pentru care esti intreg, pentru tine insuti. - Nicolae Iorga

Prietenul adevarat se gaseste greu. In general sta ascuns, vegheaza asupra-ti, si tu nici nu ai idee ca la el trebuie sa te uiti, ca el ti-a fost destinat frate cu ADN diferit.

Acel prieten va continua sa creada in tine atunci cand nici tu nu o mai faci. El, desi tine la tine, va incerca sa te priveasca obiectiv, pentru ca tu nu poti.

Prietenul adevarat nu e cel care nu te dezamageste niciodata, ci e cel care isi cere scuze sincer atunci cand o face.

Prietenul adevarat nu isi va da viata lui pentru a ta, prietenul adevarat te va veghea ca sa nu ajungeti niciodata in punctul in care va trebui sa alegi o viata din doua.

La moartea ta, prietenul adevarat nu va veni la inmormantare. Pentru ca isi va dori sa isi aminteasca de tine ca de un om puternic, nu ca de o adunatura de oase fara suflet intre patru pereti de lemn. Adevaratul prieten nu va plange in urma ta, ci va rade si va glumi caci va sti ca tu desi nu ii esti aproape cu trupul, sufletul tau mereu il va urma. Si adevaratul prieten nu va purta doliu, se va imbraca ca si pana atunci, va asculta piesele care odata va aduceau mai aproape cu fiecare sunet, va bea o bere in cinstea ta, te va visa, va trai pentru el si pentru tine, va face toate acestea numai cu ajutorul ideii ca odata, candva, veti fi din nou impreuna. Si se va pregati... si va astepta cea din urma clipa de suferinta, in gand cu o singura dorinta: sa va revedeti candva.

De ce?

intro: Lipsa de inspiratie ma copleseste.



De ce iubim?
Regasim iubirea in propriile fiinte. Ne iriga sufletele, asa cum sangele ne iriga corpul. Tanjim o viata dupa iubire, alergam atat de mult dupa ea incat exista riscul sa facem din gasirea ei principalul scop al vietii. Insa iubirea nu o gasesti asa. Iubirea vine fara sa anunte, iubirea vine printr-un sunet, printr-un miros, o privire, ori o mangaiere. Iubirea nu are culoare, gust, nu e compacta. Insa atunci cand dispare, simtim un gol imens ce ne apasa.
Ne e frica de singuratate. Adeseori inlocuim lipsa iubirii cu altceva. Puterea, influenta, sunt astfel de exemple.
In trecut, omenirea evolua din iubire. Din iubire pentru semeni, pentru necunoscut, pentru viitor. Astazi, evolutia inseamna bani, iar banii, putere, care la randul ei ofera influenta.
Mai sunt printre noi niste supravietuitori, niste romantici desavarsiti. Oameni care iubesc cu o intensitate nemasurabila de stiinta de astazi, oameni care prefera sa daruiasca un trandafir in locul unei masini, oameni care prefera sa adoarma pe plaja in bratele persoanei iubite decat sa viseze in hotele de 5 stele, sufocate de tehnologie.
Deci de ce iubim? Iubim pentru ca suntem un rezultat al iubirii. Iubim pentru ca e singurul sentiment care ne poate tine in viata in momente critice, iubim din nevoia de a trai, caci iubim viata. Iubim din nevoia de a nu fi singuri, caci uram singuratatea. Iubim. Motivele pentru care o facem sunt discutabile, s-ar putea nici sa nu existe. S-ar putea sa iubim si atat. Asa sa fim programati. Ce conteaza? Faptul in sine ramane. Simtim dorinta, atractia, toate nascute din iubire, ca si noi de altfel. Suntem nascuti din iubire, si iubim la randul nostru. Intrebarea este...noi am dat viata iubirii, sau iubirea ne-a dat viata noua?



De ce trebuie sa ne suportam vecinii, care asculta muzica la maxim?
Ca e democratie. Da. Si ca au dreptul sa faca ce vor la ei in casa. Asta e pretul pe care trebuie sa il platesc pt ca nu am avut norocu' sa locuiesc intr'o casa din lemn, in mijlocul padurii. Norocul lor ca intr-un bloc, daca ai ideea sa dai foc unui apartament, e o buna sansa sa le aprinzi pe toate. Simt cum in curand o sa fiu in stare sa-mi asum acel risc.
Nu tin mortis sa dorm noaptea. Insa daca nu dorm, vreau sa fie alegerea mea asta. Vreau sa stau treaz fiindca asa mi s-a trezit mie, o idee treaza in mintea mea adormita. Nu din cauza manelelor ce sufla venin la un volum zguduitor in ora 03:41 a diminetii.

nota:subiecte oferite mie pentru a fi discutate de catre Carlis, careia ii multumesc!

Post simplu

Traiesc. [mananc gogosi]. Ma da' la propriu nu la figurat.sunt bune.[o laud pe mama].tastele sunt pline de ulei.[de la gogosi, va dati seama].e mult ulei pe aici.daca mi-as aprinde o tigara si as arunca chibritul langa mn as lua foc.[din cauza uleiului provenit de la gogosi care este peste tot acum]Va'ti prins?Nu, nu trebuie sa'mi raspundeti.
E 13:42 si eu mananc gogosi. In 18 min trb sa plec sa ma vad cu ea. O sa intarzii? nu!in loc sa ma grabesc...stau si mananc gogosi. si mai fac ceva. imi imaginez ceva defapt.ma vad cum alerg pe la metrou la unirii.sa nu intarzii. dar n-o s-o fac.nu?
SI acum gata. urati'mi pofta buna. eu mananc gogosi.

btw: da, e un post simplu. Presupun ca am obosit de atata filozofie, de cautat intelesuri ascunse in propozitii simple.Va puteti impaca cu ideea, sau va puteti lua in pula mea o viata, nu mai consumati timpul citindu'mi aberatiile de pe blog.

Trecutul

Stau cu pagina asta goala in fata de vreo 5 minute. M-a traznit o idee de articol mai devreme, dar pana am ajuns pe blog am ratacit-o.
Astazi a fost ziua "revederii" cu persoanele din trecutul meu. DImineata, in timp ce eram in tramvaiul 14 in drum spre Hasdeu, mi s-a parut ca o tipa din fata mea seamana cu o veche prietena. Nu am mai vazut-o de mult timp, asa ca nu am indraznit sa ma apropii de ea, sa vorbim.
Pe la ora amiezii, primesc pe facebook un mesaj de la un vechi prieten din Polonia, care ma intreba de ce nu am mai vorbit in ultimul timp, de ce am lasat sa se raceasca relatia de prietenie odata stransa dintre noi. Am gasit imediat scuza ca dina cauza sfarsitului de an scolar, cu teze, cu note, etc. Dar am mintit...
In seara asta, "ma plimbam" pe alt site de socializare si am dat de profilurile mai multor colege din generala, cu care nu am mai pastra legatura, dar cu care la un moment dat imparteam aceleasi ganduri, aceleasi idealuri.
Acum, ca incurajare, imi zic ca trecutul este facut sa ramana in urma, ca putem alege sa ne traim in continuare viata, sau sa traim prin propriile amintiri.
Adevarul insa, este ca nimic nu m-a impiedicat sa continui sa pastrez amintirea cu ei, prietenii mei vechi. Si da, trebuie sa alegem sa ne traim viata in continuare, dar nimeni nu a zis ca nu avem voie sa decupam din trecutul nostru persoane, intamplari, amintiri, si sa le lipim in viata noastra de azi. Nimeni nu ne opreste sa pastram legatura cu prietenii vechi. Nici timpul care este parca din ce in ce mai putin, si nici distanta uneori prea mare. Prindem aripi si zburam spre viitor. Prindem aripi si ne debarasam de tot ce am trait, cautand necunoscutul. Aceasta dorinta de a lasa totul in spate, de a fugi de trecut o regasim in fiecare din noi. Ne tortureaza simturile si ne lasa goi.
Imi e dor de trecut. Desi nu ma ajuta sa evoluez, promit sa incerc sa il tin aproape, si sa mai trag cateodata cu ochiul la vechile amintiri, sa mai schimb cateodata o vorba cu vechii prieteni.
Va indrum sa faceti la fel. Mie unul, imi ofera un sentiment de siguranta, un sentiment de..."acasa".

First date for the actual relationship

Locul era stiut, ora era perfect aleasa. Am eliminat de pe lista prima grija, nu inainte sa dau de urmatoarea: punctualitatea.
Stiindu-ma cu un mare minus la acest capitol incerc sa plec de acasa cu un sfert de ora inainte. Ca in comediile “low budget” ma plimbam in statia de r.a.t.b. inainte si inapoi uneori implorand, alteori injurand masina sa ajunga mai repede in statie. In cele din urma rugamintile mi-au fost ascultate si ma sui nerabdator in autobuz. De aceasta data blestemam calatorii de la fiecare statie care urcau sau coborau fara pic de graba,eu pierzand astfel secunde importante in lupta contra timpului.
Urmatorul pericol? Metroul. Ora 14:25 in momentul in care am ajuns la statia Republica. Peronul gol imi dadea ocazia sa imi joc nerabdator acelasi numar, de a ma plimba inainte si inapoi la nesfarsit, acompaniindu-mi pasii cu cate o rugaminte muta adresata metroului de a-si misca “picioarele ruginite” mai repede in statie.
Ora 14:30. Metroul ancoreaza in statie. Mai aveam fix jumatate de ora la dispozitie ca sa ajung la Unirii, locul stabilit al intalnirii. Atunci mi-am scos la iveala toata credinta , rugandu-ma sa fi dat peste vreun conducator de metrou plictisit, care se grabeste sa ajunga mai repede la capatul rutei sa se poate bucura de vreo cafea ori de vreo tigara. Tot atunci am apelat la toata matematica pe care o cunosteam, adunand timpul alocat fiecarei statii cat si pauza dintre acestea, plus eventualele mici intarzieri si durata drumului de la magistrala 1 Unirii, la magistrala 2. Bineinteles, pe la Mihai Bravu, potrivit calculelor mele imi dau seama ca voi avea o intarziere de 2-3 minute. Asa ca imi las mandria la o parte, si ii dau un rusinos mesaj in care o atentionez ca s-ar putea sa intarzii cateva minute.De indata ce metorul a plecat din statia Timpuri Noi ma ridic, pregatit sa imi pun muschii picioarelor la contributie mai cu zel decat imi amintesc sa o fi facut vreodata.
Usile mi se deschid in fata statiei Unirii, la ora 15:02. Scara rulanta plina, deci nu e de mine. Urc scari... alerg... cobor scari... toate astea cu o convingere de parca m-as fi aflat in anul 2012.
Ajung la ora 15:03 la magistrala Unirii 2. Ma uit dupa ea...nu e. De obicei ar fi trebuit sa ma simt trist, dar in situatia actuala ma simteam mult mai bine decat o poate descrie vreun cuvant. Pentru numai cateva momente insa... Fel de fel de intrebari imi atacau mintea: “De ce nu a ajuns?” “Ce parere o avea fiindca i-am trimis acel mesaj?” si mai ales, avand in vedere ca nu o cunoasteam foarte bine, ma intrebam:”Oare cum o fi?”
Toate acestea imi parasesc involuntar mintea cand observ in jur un prieten, facandu-si loc printre zeci de necunoscuti. In acel moment a reprezentat pentru mine ceea ce reprezinta o aspirina pentru durerea de cap. Grijile mi-au disparut in timp ce purtam o mica conversatie cu el.
Iar la un moment dat, am vazut-o. In jurul ei nu mai vedeam pe altcineva, era singura pe un intreg peron, venind din ce in ce mai aproape de mine. Cuvintele care ieseau din gura prietenului meu le auzeam undeva in departare, dar pareau lipsite de sens si importanta in acel moment.
Ea ne-a salutat, iar eu i-am facut timid cunostinta cu amicul meu, care aproape instantaneu s-a scuzat si ne-a lasat singuri. Mi-a sarit in brate, stergandu-mi cu un burete imaginar toate grijile pe care le avusesem pana in acel moment. Mintea si bratele mele erau amandoua canalizate la maxim inspre acea firava imbratisare.

RESTUL E CANCAN!

Femeia

Aveam de mult ideea de a scrie ceva despre femeia perfecta pentru mine. Am amanat de multe ori, din pricina faptului ca nu prea m-am gandit la asta prea des, niciodata nu i-am facut un portret robot. Ii voi face acum insa:
Ea ar trebui sa fie frumoasa. (as fi un mincinos daca nu as incepe cu asta)
Ea ar trebui sa "aibe in dotare" ochi verzi. Ar trebui sa fie inalta. Sa fie amuzanta. Sa ma poata face sa gasesc o parte buna in orice dezastru(ex. Si ce daca ti-a fost furata masina? Acum macar nu mai dai banii pe benzina si ai mai multi pentru tigari:D ) Ar trebui sa fie desteapta(ex. negativ: eu -> Iubito, il ador pe Dostoievski! ea-> Si eu, este dildo-ul meu preferat) Ar trebui sa fie amuzanta (ex. n'am exemplu, so...cautati "bancuri amuzante" pe google) Ar trebui sa fumeze. Ar trebui sa nu fumeze. Ar trebui sa fie directa. Ar trebui sa fie impulsiva. Ar trebui sa stie sa gateasca (ex negativ : Iubito, a iesit foarte gustoasa carnea asta, dar cum sa-ti spun...eu vroiam friptura mai frageda, nu gen BAKE ROLLS) Ar trebui sa aibe o voce calda( nu as vrea ca atunci cand ma trezeste si-mi spune "neata iubitule!" sa am impresia ca am dormit langa un mosneag cu cariera in arta fumatului)Ar trebui sa stie sa se descurce si singura( ex. negativ: ea ->Robert, masina nu vrea sa porneasca. eu - > Pai da draga, dar probabil daca ai rasuci cheia in contact si ai lasa jos frana de mana, ar fi o sansa sa o poti porni) Ar trebui sa bea cu masura, nu mi-ar place daca ne-am lua la intrecere care ajunge primul la baie ca sa vomite. Ar trebui sa nu fie posesiva. Ar trebui sa fie putin geloasa.

Sunt dezamagit...

Orice ai face trebuie sa fii demn de tine. ca sa ai o constiinta curata, trebuie sa poti sa dormi noaptea fara sa te bantuie raul ce l-ai facut de-a lungul zilei. Toate actiunile pot fi intelese. Majoritatea lor pot fi iertate. O parte din ele pot fi inchise in cufere vechi, fara fund, si pastrate intr-un colt sumbru al mintii. Dar niciuna dintre ele nu este uitata. De asta ar trebui sa ne fie frica. Actiunile noastre nu sunt uitate, ranesc suflete care se refac de-a lungul timpului, dar in acelasi timp ranesc si mintea care indosariaza orice astfel de actiune si o pastreaza. De ce sa fii las, cand poti fi demn? De ce sa te ascunzi, cand te poti bucura fara masca? De ce sa minti, cand stii ca adevarul te faCe sa fii mai respectat? De ce sa fii prieten fals, cand poti fi doar cunostinta? De ce?
cand toate astea se vor termina, va ramane o sarma invizibila in spatele tau, si de ea vei gasi atarnate imagini ale tuturor oamenilor pe care i-ai dezamagit. Si acolo se vor regasi si majoritatea prietenilor tai...
E trist. Sa beneficiezi de increderea cuiva este din ce in ce mai greu, pentru ca ea e mai neagra decat petrolul, mai sclipitoare decat aurul, mai dura decat diamantul. Si se pierde mai usor decat toate. De ce sa alegi sa dai cu piciorul persoanelor care au incredere in tine, cand le poti tine aproape si te poti bucura alaturi de ele?
Exista alegeri si alegeri... Nu sunt in masura sa judec, nu sunt in masura sa pun in balanta. Dar credeam ca stii, calea usoara nu este neaparat si cea corecta.
Imi pare atat de rau...

Sfarsit-Inceput...

"Singur, sunt sigur ca asa mi-a fost scris. Mi-as da toata familia la schimb pentru implinirea unui vis." - Nimeni Altu

Vreau sa ma imbat cu iarba, sa ma sparg in alcool. Sa imi zbor creierii cu un stilou, sa las un bilet de adio cu un pistol. Vrea sa Zbor calare pe o bicicleta si sa inot printre pesti intr-un avion. Vreau sa mestec aer, sa respir fericirea pierduta. Vreau sa traiesc vesnic dar simt ca e moarte in fiecare doza de viata ascunsa. Vreau sa iti admir sarutul si sa iti gust chipul. Vreau sa ma aud zambind din nou, vreau sa simt ca traiesc. Vreau sa uit de toti, sa uit ce doresc. Vreau sa schimb trairile, sa ucid emotiile. Vreau sa retraiesc desenele, vreau sa desenez clipele. Vreau sa fie ieri, vreau tacere. vreau sa zbieri, catre fete efemere. Vreau sa lupt pentru ceva, vreau sa zambesc. Vreau sa privesc toata lumea, fara sa clipesc.
Vreau sa exprim ce simteam, fara sa'mi curga lacrimi. Vreau sa zbor catre ideea dupa care tanjeam, dar n'am aripi.
Mai vreau putin din fiecare, intr'o lume fara de scapare...

"Nimic nu este mai greu decat sa nu te dezamagesti pe tine insuti." - Ludwig Wittgenstein

Post in amintirea trecutului...

M-am regasit?!?

Acum ceva timp spuneam ca am obosit, ca vreau sa ma "pensionez" din viata mea, aglomeratia gandurilor m'a obosit prea mult.
Dar astazi sunt fericit. Astazi am decis sa reintru in joc, vreau sa fiu eu cel care face cartile. Totul e perfect.
Iarna nu mai e:


Eu nu mai am starea asta:

Ci starea asta:

Totul este:

Necunoscut atragator

Ne nastem inconjurati de multe persoane fie ele doctori, parinti ori rude.
Murim insa de cele mai multe ori singuri. Moartea vrea a se crede un nou inceput, un al doilea botez, o posibilitate de a o lua de la capat. Cu totii vrem sa o luam de la capat, sa spalam trecutul si sa ne afundam in intunericul viitorului. Dar adevarul este ca nimeni nu isi doreste sa moara. Nimeni sanatos, ma refer. Pana si aceia care spera sa moara, se gandesc la ea cu teama, incearca sa o amane cu o secunda, si inca una, pana cand acea intunecata zeita ii ajunge din urma. De aici ni se taie filmul la toti, putem doar specula ce se intampla in continuare dar nu stim nimic sigur.
Iar daca nu stim nimic sigur, de ce sa ne obosim vorbind despre o incertitudine, cand putem vorbi despre ceva "palpabil", cum ar fi viata. Spuneam mai sus ca ne nastem inconjurati de oameni, chiar daca sunt cu totii necunoscuti, insa murim singuri. Cred ca aceia care mor singuri, ar vrea sa isi consume ultimele rasuflari pe acest pamant in compania unor persoane, cunoscute sau nu.
Intrebarea insa este urmatoarea...De ce murim singuri? Viata ar trebui sa insemne o continua urcare, nu? Ar trebui sa fie cea pe care o privim asemeni muntilor, ne dorim sa parcurgem distanta pana in varf, credem ca ne asteapta ceva frumos...Dar cand vine clipa, si suntem in varf de tot, ametim uitandu-ne la luminile pe care le-am lasat sub noi, la orasele care continua sa traiasca chiar daca noi am plecat. Asemeni si momentului in care moartea ne numara minutele de prelungiri, si in clipele cand suntem cocotati pe varful vreunui munte, ne pare rau de distanta pe care am strabatut-o, ne simtitm nesiguri, vrem inapoi, tanjim dupa siguranta si continuitate.
Traim pe fundul unui ocean de aer, respiram inconstient, trecem prin viata orbiti fiind de necunoscutul atragator al mortii...

The End

Incerc de fiecare data sa iasa bine. Vreau ca oamenii sa aiba o senzatie frumoasa atunci cand se gandesc la mine. Incerc de cele mai multe ori sa caut inteles anumitor fapte lispsite de ratiune pe care le fac cei din jurul meu tocmai ca sa fie bine. Mereu am avut in faptele mele cele mai pure dorinte de a iesi bine, de a fi in regula, de a ma simti bine impreuna cu prietenii mei.
Incepe sa imi iasa acest lucru din ce in ce mai rar, incep sa am din ce in ce mai multe conflicte cu odata-prietenii mei si chiar cu familia mea. Am obosit sa ma tot zbat. E mult prea greu. Vreau sa ma retrag. Ma veti considera las, dar vreau sa iau viata asa cum este...nu o sa mai incerc sa schimb nimic, am obosit. Nu vreau sa mai lupt, sau am uitat. Sunt obosit, am alergat, ultima tura tocmai s-a terminat. Nimic bun nu va fi dupa linia de finish, dar voi invata sa ma impac cu aceasta idee.
Cand toata lumea traieste in aparenta, eu de ce sa fiu profund? Totul e mai bun in aparenta decat in interior...voi invata sa inot la suprafata, nu mai vreau sa ma scufund, nu mai vreau sa vad adevarul dincolo de perdelele tulburi are minciunii.
Si adevarul e relativ. Voi accepta superficialitatea, la fel si minciuna. Le voi transforma in adevarul meu. Eu ma las batut. Nu sunt mandru de mine,imi e jena sa ma uit in oglinda.
Eu am terminat...

Intrebare fara raspuns

Zilele se consuma repede, asemeni tigarilor. Dimineata te trezesti si iti zici ca vrei sa te bucuri de o noua zi, vrei sa razi, nu vrei sa plangi. Vrei sa iti imbratisezi prietenii si sa nu ii bagi in seama pe cei pe care nu ii suporti. Dar acea zi trece repede, cu bune si cu rele... Uiti sa iti imbratisezi prietenii, nu ai avut ocazia sa razi, ai scos doar un zambet, si acela ironic. Te trezesti ca in drum spre casa esti singur... Iti tii fruntea sprijinita de geamul jegos al R.A.T.B.-ului si te gandesti la ziua care tocmai a trecut. Nu te gandesti prea mult la asta, deoarece incepi sa te enervezi cand pentru ca nu ai facut nimic notabil. Incepi sa te intrebi daca nu esti doar un pasager clandestin prin viata, te gandesti la lucrurile cu adevarat importante pe care le-ai facut pana atunci...

Si te gandesti...

Te mai gandesti inca...

N'ai gasit nimic, dar inca te gandesti...

Surpiza! Nu ai putut enumera mai mult de 3-4 lucruri cu adevarat importante pe care le-ai facut intr-o viata. Incepi sa te crezi nefolositor, iti pierzi increderea in tine.
Stai fara grija insa. Maine e o noua zi, vei trece la fel de rapid prin ea, te vei gandi seara si vei uita unele lucruri pe care le-ai facut in ziua respectiva. Dar te gandesti totusi ca in toata povestea asta, e si o parte buna.
Care e aia? Pai te uiti in jurul tau prin acelasi R.A.T.B. jegos si vezi adolescenti cu hands-free in urechi care isi misca capul asemeni unor caini din aia de pus pe parbrizul masinii, vezi oameni maturi care citesc ziare, si citesc despre tot felul de catastrofe naturale sau nu...insa citesc ziarul de plictiseala, pe ei ii doare'n p*la despre ce se intampla la 5000 km departare. Mai vezi batrani obositi ce stau cu ochii inchisi si isi sprijina intr-un baston de lemn putred mainile batatorite, cicatrizate, frante de la munca pe care au depus'o o viata intreaga pentru stat, fara nicio alinare materiala substantiala din partea lui acum la batranete.
Am zis mai sus ca asta e o parte buna si acum ma voi justifica de ce am facut acea afirmatie. Este o parte buna deoarece nici adolescentii cu hands-free, nici tipii cu ziare in maini si nici chiar batranii osteniti nu si-au pus macar o data intrebarea daca au facut ceva cu adevarat important in viata... au luat viata ca atare, s-au multumit cu ce le-a fost dat, s-au multumit sa traiasca. Cum sa traiasca? Cum o fi. Si chiar daca si-au pus vreodata acea intrebare, raspunsul cu siguranta a fost unul negativ si totusi nu au facut nimic sa indrepte acest lucru. Nu au facut nicio schimbare cu ajutorul careia sa le fie pastrata amintirea in timp, nu au facut nimic de care sa fie cu adevarat mandrii. Si poate ar fi facut-o manati de constiinta, daca nu ar exista aceasta scuza idioata..."Si ce daca nu am facut nimic? Nimeni nu face. Trebuie sa ma rezum la a supravietui."
Ei bine tu te-ai intrebat daca ai facut ceva important pana acum, stii sigur ca nu ai facut nimic dar nu te multumesti sa accepti acest lucru. Vrei sa te simti important, vrei ca seara,inainte de a adormi, o mana de oameni sa se gandeasca cu zambetul pe buze la tine , vrei sa faci ceva cu mainile tale, fara sa te ajuti de tehnologie sau de sprijinul altcuiva.

Spune-mi acum...Cum o vei face?

Idei spuse doar o data

Daca ar fi sa privesc fata perfecta, cu siguranta as vedea-o cu ochii verzi.
Daca ar fi sa ma gandesc la o melodie de care nu m'as plictisi aceea ar fi "You're beautiful" a lui James Blunt.
Daca m-as gandi la momentul preferat al zilei, cu siguranta ar fi noaptea.
Bautura racoritoare preferata ar fi Pepsi.
Mancarea preferata ar fi un simplu hamburger.
Telefonul preferat ar fi ala fix.(n-am avut in viata mea unul, si tare mi-am dorit) :))
Prietenii perfecti sunt cei pe care ii am acum. -in primul rand de la T4A si dupaia de la I.H.
O carte buna ar fi "Tot ce stiu barbatii despre femei" scrisa cu atata truda de Knott Mutch.
Un film bun ar fi o drama buna.
Un serial tv bun ar fi "Two and a half men" sau poate "Californication".
Cerealele cele mai bune ar fi Cookie Crisp.
Floarea ideala ar fi laleaua.
Starea cea mai arzatoare ar fi cea de implicare.
Nici de speranta nu am sa uit.
Iubirea s-ar grabi sa fie scrisa prima la lista de sentimente pure.
Trupa VeritaSaga mi-a ridicat moralul de atatea ori.
Cu Training4Action pot sa zic ca am renascut.
Arta teatrului m-a facut sa apreciez mai bine valorile reale.
Oamenii straini m-au ajutat sa ma cunosc mai bine.
Oamenii apropiati mi-au oferit confortul necesar.
Calculatorul m-a incatusat in aparenta. Atunci cand s-a stricat, m-am simtit eliberat.
Blogul mi-a alinat singuratatea.
Proiectul la care lucrez mi-a dat un motiv de a merge mai departe.
Profesorii de la liceu imi dau zilnic motive sa nu devin profesor.
Copiii mici si plangaciosi imi dau motive sa folosesc cat mai des prezervativ.
Aceasta seara imi da motive... sa ma simt viu!

Afara ploua...

Afara ploua. Imi simt sufletul de gheata si afara ploua.
Afara ploua. Respiratia mi-e amintirea clipei ce-a trecut si ploua.
Afara ploua. Umbre se nasc din ganduri pierdute cand afara ploua.
Afara ploua. Sentimentele imi ard pielea desi afara ploua.
Afara ploua. Ma ascund, dar picaturile imi incatuseaza trupul caci afara ploua.
Afara ploua. Incep sa-mi spal gandurile afara, caci afara ploua.
Afara ploua. Lacrimi imi cad din ochi dar nu le observ, pentru ca afara ploua.
Afara ploua. Ma plimb printre picaturi si incep sa valsez cu ele, caci afara ploua.
Afara ploua. Trupul imi este gadilat de bucati slefuite de apa cand afara ploua.
Afara ploua. Parul mi se lipeste de fata incercand sa se incalzeasca cand afara ploua
Afara nu mai ploua. Pe nimeni nu vad ca misca, dar singuratatea ma pisca.

Crevetei?!?

Am invatat multe azi. Intr-o sesiune de training care a inceput la ora 9:30 si s-a terminat la ora 22:00, s-au intamplat multe. Nu o sa va plictisesc acum cu chestiile pe care le-am facut acolo. Insa stateam si ma gandeam in drum spre casa, intr-un taxi condus de un sofer trecut de mult de prima si a doua tinerete, la prietenii noi pe care am avut norocul sa mi-i fac prin intermediul acestor traininguri.
Si mi-am dat seama de un lucru. Notiunea de prieten bun, de prieten apropiat este o notiune destul de abstracta, care lasa locul la intepretari. Mi-am dat seama ca un prieten bun nu iti este cineva pe care il cunosti din copilarie, nu iti este cineva langa care ai crescut sau langa care ai descoperit nu stiu ce lucruri. Un prieten bun iti este acea persoana pe care in momentul in care te duci sa te intalnesti cu ea, te foiesti in metrou de nerabdare sa o vezi cat mai repede. Un prieten bun il recunosti dupa zambetul larg ce ti se formeaza pe buze atunci cand il revezi. Un prieten bun il poti masura in rapiditatea cu care trece timpul atunci cand esti in preajma lui. Un prieten bun iti poate fi o persoana pe care ai cunoscut-o cu o saptamana in urma, dar alaturi de care iti doresti sa iti traiesti intreaga viata.
Prietenii mei cei mai buni sunt cei langa care am dormit in johannesburg, desi nu ne cunosteam. Sunt cei langa care mi-am amanetat somnul din noapte, primind in schimb multe experiente grozave. "Colectionez" pentru ei niste sentimente care oricat as incerca, nu pot fi puse in valoare de niste simple cuvinte.
M-ati facut sa urasc timpul, caci trece atat de rapid cand sunt cu voi...

I am looking for...

"Caut o noua casa sufletului meu.
Casa din mine o stric, si o repar mereu.
Ii caut o casa unde sa pluteasca de fericire
Sa fie vrajit, sau imbatat de iubire."

Acestea sunt niste randuri scrie de mine in urma cu aproximativ un an. Mi-am amintit in seara asta doua dintre versuri si am zis sa caut si continuarea.
Nu stiu ce m-a facut sa imi aduc aminte de aceste versuri dupa atata timp trecut. Nu stiu ce m-a facut sa imi aduc aminte de ele acum, cand as putea spune ca viata mea este putin mai echilibrata decat a fost vreodata. De altfel nu stiu nici de ce am ales sa impartasesc cu voi aceste ganduri ascunse carora le dadeam forma in noptile tarzii ale anului trecut. Banuiesc totusi ca pentru asta mi-am facut blog, nu?
Si acum as dori sa revin la problema initiala. Aceste versuri m-au pus putin pe ganduri, au adus niste indoieli noi in gandirea mea. (De parca nu aveam destule)
Desi am zis ca viata mea este putin mai echilibrata decat a fost vreoodata, problema din acele versuri exista si astazi. Desigur ca sunt mai fericit. Desigur ca ma simt mai implinit. Desigur ca am avut parte de niste trairi, de niste emotii la care doar visam. Dar toate aceste lucruri dureaza prea putin. Fac eu cum fac si aceste lucruri dispar la un moment dat din viata mea.(Cum spuneam:"Casa din mine o stric, si o repar mereu.") Apar mai tarziu inapoi, ce-i drept, dar mi-as dori o oarecare continuitate.
Se poate? Daca stiti pe cineva care tine contabilitatea lucrurilor bune ce se intampla in lumea asta ii spuneti, va rog, sa imi lase si mie o portie mai mare?

Am plecat

Iau cu mine propria umbra, o sticla de cola si o tigara si plec la drum. Incotro? Nu stiu. Dar chiar conteaza? Adica.. orice colt necunoscut de mine al lumii e numai bun de destinatie.
Mijloacele de transport de-a lungul calatoriei imi sunt visele. Ca sa ma sui in acestea, am platit mult, am platit cu o nemarginita curiozitate. Traseul imi este reprezentat de motivatie. Popasurile sunt micile distractii pe care cu totii le avem intr-o viata mult prea ocupata. Obiectivele turistice? Vai, dar cate sunt! Sunt reincarnate in informatii, in fiecare cuvant pe care il citim sau il auzim pe oriunde. Nu mi-ar ajunge o viata sa percep toate aceste obiective.
Dupa ce am savarsit aceasta calatorie, nu imi ramane decat sa ma intorc acasa. Intorsul acasa dintr-o calatorie este asemeni batranetii. In ambele cazuri tot ce faci este sa iti amintesti ce ai facut in acea excursie respectiv in acea viata.
Iar cand ajung acasa...sunt impacat cu mine insumi, impacat cu universul. Exact ca in clipa in care voi inchide pentru ultima oara ochii.

Atunci cand cuvintele sunt depasite...

Uneori o fotografie exprima mult, mult mai mult decat o pot face cuvintele...

A fost demult... acum este un capitol inchis.

Ploaia de vara

Imi e dor de tine.Atingerea ta imi face pielea de gaina, imi face gandul sa suspine. Cu soarele intr-un colt de cer, tu spinteci aerul cu lacrimi curate. Niste picaturi mari, grele, mai mult ma gadila decat ma uda. Se preling usor pe mine de pe frunte pe obraz, dupa care imi mangaie in treacat buzele si aluneca spre gat.

Imi speli sufletul, ii redai puritatea de odinioara. Tu ai fost prima care m-a invatat cum sa ating tandru, cum sa mangai in tacere.Ai disparut acum, dar ai facut-o doar ca sa imi arati ca am la ce sa visez. Si te visez noaptea, si te caut ziua printre fulgii de zapada...si nu te gasesc.

Si te urasc ca ai plecat, ca te-ai ascuns. Si stii ca am nevoie de tine. Stii ca esti singura in masura sa-mi redea zambetul, sa-mi recunoasca adevarata identitate, stii ca esti singura capabila sa redefineasca perfectul.

Intr-o zi de vara cu soare, stiu ca vei veni din nou. Iti astept picaturile mari, compacte, sa-mi curete sufletul.

Timpul zboara

Timpul trece repede atunci cand esti fericit.Timpul alearga. Timpul fuge. Parca imi face in ciuda, caci se scurge rapid in momentele cheie si lasa in urma amintiri alb-negre.

Desigur ca amintirile sunt frumoase. Dar nu pot trai doar cu ele, pot sa traiesc doar in compania prezentului .Dar cum as putea fi fericit cand prezentul zboara atunci cand il traiesc din plin,cand este frumos, dar isi pierde aripile in momentele grele, facandu-ma sa cred ca secundele sunt ore?

Astazi am avut parte de ambele experiente. Timpul a dat rapid din aripi in ora cat am stat alaturi de iubita mea. O ora in care minutele si-au batut joc de mine, fugind si lasandu-ma singur la Romana. Apoi orele au inceput sa treaca din ce in ce mai greu, asemeni unui drog cu efect intarziat.

Imi spuneai astazi ca e relativ de bine ca timpul trece repede, asta insemnand ca ne-am simtit bine. Si imi mai spuneai ca timpul trece greu doar atunci cand esti plictisit, cand nu ai ce face. Atunci promite-mi ca la urmatorul date ne vom plictisi impreuna si timpul va trece greu, caci vreau sa stau o ora alaturi de tine si sa simt ca au trecut zece...

Cuvintele pot sa doara

Aud mereu promisiuni si juraminte facute en-gros, fara strop de incarcatura emotionala sau constientizare a valorii cuvintelor care sunt spuse. Desigur ca mai tarziu, promisiunile nu sunt respectate, juramintele sunt uitate, iar in locul lor raman urme, rani nevindecate.

Cuvintele pot sa doara. Poate nu constient, poate nu acum, insa de-a lungul vremii toate lucrurile spuse ca apoi sa fie uitate, se strang intr-un colt de suflet si atarna ca o povara.

Adevarul ramane undeva in urma, ascuns in intuneric si apelam la el din ce in ce mai rar. Care ar fi solutia? Pai haideti sa trecem "adevarul" la apelare rapida, sa il inscriem intr-un numar cu tarif zero, sau haideti sa ii facem un grup pe mess unde sa fie singur dar usor de vazut, sa ii putem da "buzz" ori de cate ori ne afundam mai mult in minciuna...

Am gasit un cadou frumos pentru Valentine's day, pentru mine, pentru tine, pentru toti!...adevarul.

Un about me necesar

Iubita mea m-a rugat sa ma descriu in cateva cuvinte. La acest lucru nu ma pricep foarte bine, asa ca am intrebat-o daca pot sa copiez o descriere personala pe care am folosit-o la un formular pentru un proiect la care am participat amandoi. Citindu-mi acea autocaracterizare, mi-a dat minunata ideea de a o posta si aici. Pe aceasta cale vreau sa ii multumesc, ea fiind si persoana care m-a inspirat sa imi fac propriul blog.

"Niciodata nu m-am priceput foarte bine la autocaracterizari. Probabil ca ofera persoanei cu care vorbesc multe informatii “pe tava”, informatii pe care le-ar putea obtine tragand concluzii din comportamentul meu, din modul meu de a fi. Imi place sa cred ca viitorul nu imi este aranjat dinainte, ma gandesc la viitor mai mult ca la o suma a tuturor alegerilor pe care le fac. Cred in schimbare, probabil cel mai natural lucru dupa a te naste si a muri. Schimbarile ma fac sa nu intru intr’un ritm monoton, schimbarile si alegerile propii fiind lucrurile care ne deosebesc pe noi, oamenii, de niste simple calculatoare.Imi plac lucrurile simple, nu am nevoie de multe ca sa ma consider fericit.
Cred in a doua sansa pentru fiecare, la fel cum cred ca fiecare om isi are un anumit loc rezervat pe Pamant."

Inceputul e greu

Acest blog a luat nastere pe moment, fara instiintare, exact ca reactiile alergice. Nu stiu ce o sa scriu in el, nici pentru cat timp o voi face...

Acum ma gandeam sa scriu ceea ce stiu, insa imi dau seama ca nu stiu prea multe.Stiu insa ca ceea ce conteaza este captiv in prezent, trecutul fiind ca un album foto invechit, iar viitorul ca promisiunea unei persoane dragi in momentul in care te paraseste, ca se va intoarce candva. Nu poti fi sigur de viitor.

M-am gandit la eventualele beneficii pe care le-as putea avea de pe urma acestui blog, iar in minte mi-a rasarit doar unul. Am incercat sa privesc acest blog ca pe o modalitate de a-mi descarca nervii, de a ma detasa de probleme. Am incercat sa-l privesc asemeni unui sac de box in care arunci furios lovituri, ori asemeni unui lac intins in care arunci de nebun pietricele.

Cu totii simtim cateodata nevoia sa aruncam cate ceva... eu am ales sa arunc cuvinte.