M-am regasit?!?

Acum ceva timp spuneam ca am obosit, ca vreau sa ma "pensionez" din viata mea, aglomeratia gandurilor m'a obosit prea mult.
Dar astazi sunt fericit. Astazi am decis sa reintru in joc, vreau sa fiu eu cel care face cartile. Totul e perfect.
Iarna nu mai e:


Eu nu mai am starea asta:

Ci starea asta:

Totul este:

Necunoscut atragator

Ne nastem inconjurati de multe persoane fie ele doctori, parinti ori rude.
Murim insa de cele mai multe ori singuri. Moartea vrea a se crede un nou inceput, un al doilea botez, o posibilitate de a o lua de la capat. Cu totii vrem sa o luam de la capat, sa spalam trecutul si sa ne afundam in intunericul viitorului. Dar adevarul este ca nimeni nu isi doreste sa moara. Nimeni sanatos, ma refer. Pana si aceia care spera sa moara, se gandesc la ea cu teama, incearca sa o amane cu o secunda, si inca una, pana cand acea intunecata zeita ii ajunge din urma. De aici ni se taie filmul la toti, putem doar specula ce se intampla in continuare dar nu stim nimic sigur.
Iar daca nu stim nimic sigur, de ce sa ne obosim vorbind despre o incertitudine, cand putem vorbi despre ceva "palpabil", cum ar fi viata. Spuneam mai sus ca ne nastem inconjurati de oameni, chiar daca sunt cu totii necunoscuti, insa murim singuri. Cred ca aceia care mor singuri, ar vrea sa isi consume ultimele rasuflari pe acest pamant in compania unor persoane, cunoscute sau nu.
Intrebarea insa este urmatoarea...De ce murim singuri? Viata ar trebui sa insemne o continua urcare, nu? Ar trebui sa fie cea pe care o privim asemeni muntilor, ne dorim sa parcurgem distanta pana in varf, credem ca ne asteapta ceva frumos...Dar cand vine clipa, si suntem in varf de tot, ametim uitandu-ne la luminile pe care le-am lasat sub noi, la orasele care continua sa traiasca chiar daca noi am plecat. Asemeni si momentului in care moartea ne numara minutele de prelungiri, si in clipele cand suntem cocotati pe varful vreunui munte, ne pare rau de distanta pe care am strabatut-o, ne simtitm nesiguri, vrem inapoi, tanjim dupa siguranta si continuitate.
Traim pe fundul unui ocean de aer, respiram inconstient, trecem prin viata orbiti fiind de necunoscutul atragator al mortii...

The End

Incerc de fiecare data sa iasa bine. Vreau ca oamenii sa aiba o senzatie frumoasa atunci cand se gandesc la mine. Incerc de cele mai multe ori sa caut inteles anumitor fapte lispsite de ratiune pe care le fac cei din jurul meu tocmai ca sa fie bine. Mereu am avut in faptele mele cele mai pure dorinte de a iesi bine, de a fi in regula, de a ma simti bine impreuna cu prietenii mei.
Incepe sa imi iasa acest lucru din ce in ce mai rar, incep sa am din ce in ce mai multe conflicte cu odata-prietenii mei si chiar cu familia mea. Am obosit sa ma tot zbat. E mult prea greu. Vreau sa ma retrag. Ma veti considera las, dar vreau sa iau viata asa cum este...nu o sa mai incerc sa schimb nimic, am obosit. Nu vreau sa mai lupt, sau am uitat. Sunt obosit, am alergat, ultima tura tocmai s-a terminat. Nimic bun nu va fi dupa linia de finish, dar voi invata sa ma impac cu aceasta idee.
Cand toata lumea traieste in aparenta, eu de ce sa fiu profund? Totul e mai bun in aparenta decat in interior...voi invata sa inot la suprafata, nu mai vreau sa ma scufund, nu mai vreau sa vad adevarul dincolo de perdelele tulburi are minciunii.
Si adevarul e relativ. Voi accepta superficialitatea, la fel si minciuna. Le voi transforma in adevarul meu. Eu ma las batut. Nu sunt mandru de mine,imi e jena sa ma uit in oglinda.
Eu am terminat...

Intrebare fara raspuns

Zilele se consuma repede, asemeni tigarilor. Dimineata te trezesti si iti zici ca vrei sa te bucuri de o noua zi, vrei sa razi, nu vrei sa plangi. Vrei sa iti imbratisezi prietenii si sa nu ii bagi in seama pe cei pe care nu ii suporti. Dar acea zi trece repede, cu bune si cu rele... Uiti sa iti imbratisezi prietenii, nu ai avut ocazia sa razi, ai scos doar un zambet, si acela ironic. Te trezesti ca in drum spre casa esti singur... Iti tii fruntea sprijinita de geamul jegos al R.A.T.B.-ului si te gandesti la ziua care tocmai a trecut. Nu te gandesti prea mult la asta, deoarece incepi sa te enervezi cand pentru ca nu ai facut nimic notabil. Incepi sa te intrebi daca nu esti doar un pasager clandestin prin viata, te gandesti la lucrurile cu adevarat importante pe care le-ai facut pana atunci...

Si te gandesti...

Te mai gandesti inca...

N'ai gasit nimic, dar inca te gandesti...

Surpiza! Nu ai putut enumera mai mult de 3-4 lucruri cu adevarat importante pe care le-ai facut intr-o viata. Incepi sa te crezi nefolositor, iti pierzi increderea in tine.
Stai fara grija insa. Maine e o noua zi, vei trece la fel de rapid prin ea, te vei gandi seara si vei uita unele lucruri pe care le-ai facut in ziua respectiva. Dar te gandesti totusi ca in toata povestea asta, e si o parte buna.
Care e aia? Pai te uiti in jurul tau prin acelasi R.A.T.B. jegos si vezi adolescenti cu hands-free in urechi care isi misca capul asemeni unor caini din aia de pus pe parbrizul masinii, vezi oameni maturi care citesc ziare, si citesc despre tot felul de catastrofe naturale sau nu...insa citesc ziarul de plictiseala, pe ei ii doare'n p*la despre ce se intampla la 5000 km departare. Mai vezi batrani obositi ce stau cu ochii inchisi si isi sprijina intr-un baston de lemn putred mainile batatorite, cicatrizate, frante de la munca pe care au depus'o o viata intreaga pentru stat, fara nicio alinare materiala substantiala din partea lui acum la batranete.
Am zis mai sus ca asta e o parte buna si acum ma voi justifica de ce am facut acea afirmatie. Este o parte buna deoarece nici adolescentii cu hands-free, nici tipii cu ziare in maini si nici chiar batranii osteniti nu si-au pus macar o data intrebarea daca au facut ceva cu adevarat important in viata... au luat viata ca atare, s-au multumit cu ce le-a fost dat, s-au multumit sa traiasca. Cum sa traiasca? Cum o fi. Si chiar daca si-au pus vreodata acea intrebare, raspunsul cu siguranta a fost unul negativ si totusi nu au facut nimic sa indrepte acest lucru. Nu au facut nicio schimbare cu ajutorul careia sa le fie pastrata amintirea in timp, nu au facut nimic de care sa fie cu adevarat mandrii. Si poate ar fi facut-o manati de constiinta, daca nu ar exista aceasta scuza idioata..."Si ce daca nu am facut nimic? Nimeni nu face. Trebuie sa ma rezum la a supravietui."
Ei bine tu te-ai intrebat daca ai facut ceva important pana acum, stii sigur ca nu ai facut nimic dar nu te multumesti sa accepti acest lucru. Vrei sa te simti important, vrei ca seara,inainte de a adormi, o mana de oameni sa se gandeasca cu zambetul pe buze la tine , vrei sa faci ceva cu mainile tale, fara sa te ajuti de tehnologie sau de sprijinul altcuiva.

Spune-mi acum...Cum o vei face?

Idei spuse doar o data

Daca ar fi sa privesc fata perfecta, cu siguranta as vedea-o cu ochii verzi.
Daca ar fi sa ma gandesc la o melodie de care nu m'as plictisi aceea ar fi "You're beautiful" a lui James Blunt.
Daca m-as gandi la momentul preferat al zilei, cu siguranta ar fi noaptea.
Bautura racoritoare preferata ar fi Pepsi.
Mancarea preferata ar fi un simplu hamburger.
Telefonul preferat ar fi ala fix.(n-am avut in viata mea unul, si tare mi-am dorit) :))
Prietenii perfecti sunt cei pe care ii am acum. -in primul rand de la T4A si dupaia de la I.H.
O carte buna ar fi "Tot ce stiu barbatii despre femei" scrisa cu atata truda de Knott Mutch.
Un film bun ar fi o drama buna.
Un serial tv bun ar fi "Two and a half men" sau poate "Californication".
Cerealele cele mai bune ar fi Cookie Crisp.
Floarea ideala ar fi laleaua.
Starea cea mai arzatoare ar fi cea de implicare.
Nici de speranta nu am sa uit.
Iubirea s-ar grabi sa fie scrisa prima la lista de sentimente pure.
Trupa VeritaSaga mi-a ridicat moralul de atatea ori.
Cu Training4Action pot sa zic ca am renascut.
Arta teatrului m-a facut sa apreciez mai bine valorile reale.
Oamenii straini m-au ajutat sa ma cunosc mai bine.
Oamenii apropiati mi-au oferit confortul necesar.
Calculatorul m-a incatusat in aparenta. Atunci cand s-a stricat, m-am simtit eliberat.
Blogul mi-a alinat singuratatea.
Proiectul la care lucrez mi-a dat un motiv de a merge mai departe.
Profesorii de la liceu imi dau zilnic motive sa nu devin profesor.
Copiii mici si plangaciosi imi dau motive sa folosesc cat mai des prezervativ.
Aceasta seara imi da motive... sa ma simt viu!